Suporturile de care sunt agățate hainele par reci, cumva neatrăgătoare cum stau ele nemișcate de-a lungul pereților. Dar senzația e scurtă, pentru că imediat ce te apropii, textura te atrage.
Prima parte a titlului e o exagerare. Vă explic imediat de ce: în august 2015 publicam aici un interviu cu Bianca Popp, imediat ce luase prin surprindere Parisul la Fashion Week. Dacă aduni 10 ani la 2015 rezultă 2025, nu 2026 cum e destul de clar azi. Dar 10 e o cifră rotundă și am folosit-o de dragul perfecțiunii pe care o transmite, forțând puțin realitatea.
Adevărul e că pe Bianca Popp am redescoperit-o după 11 ani în atelierul ei din București. Și așa am înțeles ce-mi spunea în vara aceea a anului 2015:
„hainele făcute de mâna mea sunt vii.”
O casă veche de pe strada Corneliu Botez 10. Într-o curte pe care o împarte cu alte câteva case, pășești pe o cărăruie demnă de intrarea într-un univers magic și ajungi la cele 3, 4 scări care duc spre atelier. Curtea asta în sine are magia ei, asemenea tuturor spațiilor surprinzătoare pe care Bucureștiul are îndrăzneala să le ascundă de privirile curioase. Dar nu e tot.
„Când eram mică nu înțelegeam de ce
mi se spunea că sunt ciudată.”
„Cine sunt? Când eram mică nu înțelegeam de ce mi se spunea că sunt ciudată. Nu vedeam că fac lucrurile altfel. Am văzut, în schimb, că pot să fac lucruri pe care alți copii nu le pot face, și am plusat pe ele. Eticheta am ignorat-o, pentru că nu am înțeles-o.”
La intrare te întâmpină 3 manechine acoperite cu haine colorate. E primul semn că părăsești spațiul magic din curte și intri în alt loc, necunoscut. Poate într-o poveste.
În camera mare în care pătrunzi ar putea fi orice: un hol de primire înaintea unei petreceri dansante din alte vremuri, când femeile se îmbrăcau cu grijă și cu nonșalanță în același timp, un spațiu de trecere, un portal.
Azi e o cameră care găzduiește haine. Dar nu ca un dulap ori un dressing, chiar și exclusivist, luxos. Pentru că nu e nici una, nici cealaltă. Combinația aceasta de casă veche, istorică și de haine croite altfel îi conferă camerei viață, iar asta e al naibii de greu de făcut.
„Nu am știut să-mi caut un trib, pentru că nu am știut că există și alți oameni ca mine.”
„Nu am știut să-mi caut un trib, pentru că nu am știut că există și alți oameni ca mine. Așa că mi-am creat un trib de oameni pentru care felul în care sunt diferită este interesant și util. Cel mai scurt drum către el au fost hainele. Care sunt ciudate, ca mine, când le fac cu sinceritate, din suflet, nu din cifre.”
Am crezut că fac haine pentru oameni care au nevoie de haine ciudate. Dar nu era asta, oamenii mei nu vor haine ciudate. Vor să nu se îmbrace normal. Se aseamănă între ei în moduri nenumite, iar hainele sunt doar semnul prin care se recunosc.
Întinzi mâna, atingi, și din clipa aceea nu-ți mai aparții. Ești luată pe sus de culori, materiale, forme. Pun stăpânire pe tine asemenea valurilor unui drog neagresiv.
„Oamenii care se simt acasă în hainele mele sunt tribul meu, pentru că se recunosc în asimetriile interioare care le generează.”
„Oamenii care se simt acasă în hainele mele sunt tribul meu. Nu pentru că îmi poartă hainele, ci pentru că se recunosc în asimetriile interioare care le generează. Sunt tribul meu pentru că sunt, în diverse doze, ca mine.”
În august 2015, vorbeam cu Bianca despre succesul ei la Paris Fashion Week, din primăvara acelui an. Un efort imens în care au fost implicate vreo 80 de persoane.
Acum, în această cameră, am impresia că am pătruns cumva în backstage-ul unui show de modă și că, în câteva clipe, voi fi înconjurată de zeci și zeci de modele, stiliști, fotografi, asistenți, toți concentrați, cu gesturi precise.
De fapt, în timpul zilei camera aceasta chiar e un backstage, pentru că printr-o ușă întredeschisă se aude țăcănitul mașinilor de cusut. Pot vedea o croitoreasă muncind, întinde cu grijă un material care plutește ușor chiar înainte de a se întinde pe masă.
Curierii intră și ies de mai multe ori în acest spațiu care, asemenea unui organism viu, se transformă în orice e nevoie, cu o generozitate excepțională.
„Cine sunt eu?”
„Și după ce m-am înconjurat de oameni care rezonau cu diverse părți din mine am avut curaj să explorez întrebarea: cine sunt eu?
sunt această femeie de vârstă mijlocie care are un business cu haine
sunt această fetiță care se joacă cu păpușile și le îmbracă pentru eventuri de viață nemaiauzite
sunt această cercetătoare a naturii umane care clasifică și etichetează ciudățenii
sunt această poetă îndrăgostită de iubire
sunt această profesoară de scriere creativă
sunt această povestitoare tămăduitoare de suflete
sunt această dramaturgă cu veleități de regizoare
sunt această artistă multidisciplinară
sunt aceasta fotografă
sunt această designeriță
sunt această soție care face curat doar când vin musafirii și spală rufe doar când nu mai e nimic curat
sunt această scavă a câinilor și pisicilor
sunt această mamă de înger
sunt această femeie frumoasă și obeză
sunt această prințesă care vrea să fie lăsată să deseneze margarete
sunt această fetiță care mănâncă înghețată când nu are nimeni răbdare să o asculte
sunt această prietenă care nu spune niciodată nu
sunt această prietenă care are mereu nevoie de ajutor
sunt această aiurită care uită să păstreze bani de facturi
sunt această nebună care își vinde casa pentru un show la paris
sunt această neserioasă care nu răspunde la mailuri și mesaje
sunt această apucată care scrie mesaje entuziaste despre idei noi la 1 noaptea
sunt această efervescentă care convinge oameni necunoscuți să o urmeze în aventuri riscante
Toate astea și multe altele. Și hainele pe care le fac vorbesc în felul lor despre fiecare dintre ele.”
Într-un târziu, când reușești să te rupi de magia hainelor, descoperi că o faci doar pe jumătate. Ai brațele încărcate de culori, texturi, sunete. Materialele Biancăi au propriile sunete, iar dacă nu mă credeți, n-aveți decât să le încercați. Veți vedea că așa e.
Cumva e și firesc. La atâtea senzații trebuia să fie și sunetul care să închidă cercul magic.
Bianca Popp este designer. A studiat la renumitul Istituto Marangoni, școala italiană de fashion și design unde au mai studiat Franco Moschino (nu e nevoie de explicații), Alessandra Facchinetti (Gucci, Valentino), Julie de Libran (Gianfranco Ferré, Versace, Prada, Vuitton), Domenico Dolce (acel Dolce), Alessandro Sartori (Zegna).
Trăiește și creează la București, după anii petrecuți la Milano și Paris.
Descoperă cea mai nouă colecție creată de Bianca, BPOPP, aici.
FOTO: Oltin Dogaru
