Pe Jean-Michel Cousteau, fiul legendarului oceanograf Jacques-Yves Cousteau, l-am cunoscut la Festivalul de Film. de la Cannes, la lansarea documentarului său 3D, „Odyssea 3D“.
Exploratorul cu ochii ca marea poartă în piept cea mai mică balenă pe care am văzut-o vreodată și vorbește despre mări și oceane ca un om nebun după ceea ce face. Am stat de vorbă, la malul Mării Mediterane, despre fabulosul spectacol subacvatic din „Odyssea 3D“.
Filmul lui Jacques-Yves Cousteau, „Le Monde du silence“, câștiga Palme d’Or la Cannes, în 1956. Aproape 60 de ani mai târziu, fiul lui, Jean-Michel, lansează la apă în același loc un documentar 3D cum nu s-a mai văzut niciodată, „Odyssea 3D“. Exploratorul îndrăgostit de mare la șapte ani, când a făcut prima scufundare cu tatăl său, a surprins pe cameră cele mai mici vietăți subacvatice, creaturi aparent neînsemnate, dar esențiale în lanțul trofic.
Cu alte cuvinte, „figurația“ din filmele cu balene sau delfini se transformă de această dată în actor principal. Arătări desprinse parcă din basme, 40 de specii în culori vibrante, galben-lămâie sau roz-decadent valsează în fața camerei într-un spectacol fascinant.
Imaginile spectaculoase sunt înregistrate cu o tehnologie performantă 3D, Ultra-HD 4k, ce redă cu acuratețe cele mai mici detalii ale universului marin.
De la stânga la dreapta: 1. Viermele penat “pom de Craciun”, cunoscut și sub denumirea de “piatra prețioasă”, se întâlnește într-o gama variată de culori. 2. Cochiliile abandonate fac casă bună cu crabul pustnic. 3. Iepurele de mare californian, un fel de melc mai mare.
„Oamenii protejează ceea ce iubesc“
După 70 de ani de scufundări, Jean-Michel Cousteau îmi povestește despre lumea lui cu o bucurie aproape hipnotică. E adorabil! Se lasă dus de val până în Bahamas, Biminis și Insulele Fiji, unde a filmat minunățiile, și apoi se întoarce cu picioarele pe pământ, pentru a atrage atenția asupra protejării acestui univers minunat și fragil. Pentru că „oamenii protejează ceea ce iubesc“. Îmi mărturisește că-și dorește să sărbătorească aniversarea celor 100 de ani de scufundări pe fundul oceanului, îmi desenează pe agendă portretul unui bun prieten de-al lui, un peștișor, și mă lasă cu marea în suflet. Acolo unde îi e locul.
“Grație tehnologiei 3D, putem filma acum creaturi microscopice și le putem vedea în slow motion.”
Cate ore de documentar ați filmat?
Pentru 85-90 de minute, am filmat aproximativ 200 de ore. Înmultește cu doi sau trei orele și vei obține timpul petrecut sub apă.
Cum a fost experiența subacvatică?
Scopul meu este să fac oamenii să se îndrăgostească de lucrurile pe care le-am văzut în cei peste 69 de ani de scuba diving. Grație tehnologiei 3D, putem filma acum creaturi microscopice și le putem vedea în slow motion. Am descoperit vietăți pe care nu le vedem cu ochiul liber, nici nu știam că există. De multe ori, nici n-avem de unde să știm dacă am înregistrat ce trebuie. Ieșim la suprafață, ne uităm pe cameră și, dacă nu ne place ce-avem, ne scufundăm din nou. Uneori mergem de trei, patru ori.
Faci scufundări de peste 69 de ani. Mai sunt lucruri care te surprind în adâncuri?
Nu există două experiențe la fel. Sunt ca un copil, abia aștept următoarea expediție. Mereu sunt nerăbdător…
“Fermele de somoni sunt o absurditate, somonii sunt carnivori. Se folosesc între două și cinci kilograme de pește sălbatic pentru a produce un kilogram de somon.
E ca și cum am mânca lei și jaguari. “
Cum s-au schimbat oceanele de cand le explorezi?
E foarte trist. Luăm din ocean mai mult decât acesta poate să producă. Ne vom epuiza resursele curând, așa cum s-a întâmplat și pe vremea când eram vânători. Cultivăm plante, grâne și creștem animale erbivore: vaci și găini, nu lei și jaguari. Poate au gust bun, dar nu ni le permitem.
Când vine vorba despre ocean, ar trebui să facem la fel. Sunt multe specii erbivore de pești. Fermele de somoni sunt o absurditate, somonii sunt carnivori. Se folosesc între două și cinci kilograme de pește sălbatic pentru a-i hrăni și pentru a produce un kilogram de somon.
Trebuie să încetăm să mai facem asta pentru că accelerăm epuizarea resurselor oceanelor producând somonul pe care doar oamenii bogati și-l permit. E ca și cum am mânca lei și jaguari.
Cercetătorii au identificat toate speciile de pești albi pe care le putem crește într-un mediu controlat. Nu uita că, atunci când cumperi un pește, nu cumperi doar peștele în sine, ci și serviciul care implică prinderea lui, transportul, congelatul… asta înseamnă multe emisii de dioxid de carbon.
“Fiul meu, Fabien, a petrecut 31 de zile sub apă, într-un habitaclu, fără să iasă la suprafață… și-a dorit depășească recordul bunicului său. I-a reușit.”
Care a fost cea mai lungă experiență subacvatică?
Câteva ore. Fiul meu, Fabien, a petrecut 31 de zile sub apă, într-un habitaclu, fără să iasă la suprafață.
Wow, cum a reușit?
Când stai sub apă non-stop sunt două probleme: aerul și factorul psihologic, lipsesc zgomotele și oamenii. S-a descurcat foarte bine, dar i-a luat ceva timp să se reobișnuiască după ce a revenit pe uscat. Echipa tatălui meu a petrecut 30 de zile sub apă, iar Fabien și-a dorit să stea 31 de zile și să depășească recordul bunicului său. I-a reușit.
Cum ți-au influențat scufundările sănătatea în toți acești ani? Poți spune că ești mai în formă datorită lor?
Da. Scafandrul este precum astronautul. Sub apă, formele de viață nu sunt afectate de gravitație la fel ca la suprafață. Trebuie să am grijă doar pe unde pășesc… Sub apă mă simt foarte bine, mă reechilibrez.
Deci acum ești mai tânăr cu 20 de ani…
Am făcut un pact cu o doamnă, cu trei ani mai mare decât mine, să facem scuba diving împreună la aniversarea mea de 100 de ani de scufundări. Așa că targetul meu este să trăiesc până la 107 ani.
Ce i-ai învățat pe Celine și Fabien, copiii tăi, despre ocean?
Fiul meu a început scufundările la 4 ani, iar fata mea, la 9. Sunt foarte implicați și dedicați protejării mediului înconjurător, au proiectele lor, dar au grijă și de Fundația Ocean Futures Society, care își propune să exploreze oceanele, să inspire și să educe oamenii să acționeze responsabil.
Care este marea ta preferată?
Mi-e greu să aleg. Obișnuia să-mi placă Marea Mediterană, dar acum nu mai e la fel, din cauza schimbărilor climatice. Îmi place să fac scufundări în California de Sud, în Fiji, iubesc pădurile de alge brune kelp – chiar, știai că algele kelp sunt folosite și în înghețată, ca să nu se cristalizeze? – și, bineînțeles, Papua Noua Guinee, un loc neatins încă de civilizație.
“Trebuie să ne protejăm oceanele
dacă vrem să mai locuim pe această planetă. Fără oceane nu există viață.”
Cum vezi viitorul umanității?
Trebuie să ne protejăm oceanele dacă vrem să mai locuim pe această planetă. Fără oceane nu există viață. Totul pornește de la zooplancton și fitoplancton, fundația vieții pe Pământ. Planctonul se ridică la suprafață în fiecare noapte și coboară în fiecare zi, este cea mai importantă migrație a vreunei specii. Acesta este ingerat de specii microscopice și urcă în lanțul trofic până la ceea ce punem pe mesele noastre.
Trebuie să încetăm să mai folosim oceanele, râurile, lacurile drept canalizări pentru tot felul de chimicale, metale grele, brichete, mascara sau sticle de plastic. Acestea ajung în ocean, se descompun, devin pudră, sunt absorbite de plancton și ajung în peștii pe care îi pescuim și îi mâncăm.
Suntem singura specie care are opțiunea de a nu dispărea.
Foto: Guliver/Getty Images, www.guliver.ro; DDA PR
