Bianca Popp a fost profa mea de Semiotică la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, cu mulți ani în urmă. Nu-mi amintesc întocmai ce ne povestea la cursuri, dar țin minte că vorbea cu mare drag despre pasiunea ei pentru hainele pe care le crea, disponibile la vremea aceea în magazinul Hippie Hippie Shake.
A fost o plăcere să mă întâlnesc cu Bianca aproape 15 ani mai târziu la Feeric Fashion Days, Săptămâna Modei de la Sibiu, și să constat că pasiunea ei pentru poveștile vestimentare este mai vie ca oricând. Și-a prezentat colecția de toamnă-iarnă 2015-2016 la Paris Fashion Week, în primăvara acestui an, se pregătește pentru viitorul show în capitala modei și a impresionat audiența de la Feeric Fashion Days cu o nouă colecție… altfel. Bianca a studiat Comunicare, apoi a făcut un master în Semiotica teatrului, a învățat mai multe despre modă la celebrul Institut Marangoni din Milano, a lucrat ca designer pentru 10corsocomo și din 2009 și-a creat propriul brand.
Am stat de vorbă cu ea despre limbajul hainelor, viața la Paris și piesele de rezistență ale sezonului care urmează.
Bianca și-prezentat colecția la Sibiu, sub porticul principal al Bisericii Evanghelice din Piața Huet.
Bianca, ce influență au studiile tale despre semiotică în crearea poveștilor vestimentare?
Descoperirea semioticii a fost foarte firească, așa cum te-ai afla într-un oraș nou și nu ai ști cum se numește și când afli îți zici, da, așa e, e orașul din filmul cutare pe care l-am văzut de 20 de ori. Cam așa a fost, avea sens, răspundea nevoii mele de atunci de a da nume și etichete și de a organiza lucrurile și oamenii în sertare. Apoi am învățat că nimic nu este doar un sistem de semne. Toate lucrurile sunt rezultatul mai multor sisteme de semne și nimic nu poate sta doar într-un sertar sub o singură etichetă, fiindcă însuși faptul de a sta singur sub o singură etichetă îi mai adaugă o etichetă. Până la urmă, lupta noastră cea mai mare în viață este de a ne face înțeleși, chiar și atunci când noi înșine nu ne înțelegem, avem nevoie să ne spunem poveștile. Iar eu am avut acest moment ingineresc, în care am desfăcut motoarele narațiunilor de toate felurile, ca să înțeleg cum funcționează și după aia le-am tot montat la loc, să văd dacă mai funcționează. Până mi-a ieșit. Și dintre toate formele pe care le puteau lua poveștile mele, emoția pe care mi-o dă o fată fericită că are rochia perfectă pentru povestea ei este cea mai frumoasă și sufletul meu a zis “ăsta e sistemul meu de semne” și asta a fost.
Povestește-mi despre colecția de la Feeric Fashion Days. Care a fost mesajul pe care ți-ai dorit să-l transmiți?
Colecția prezentată la Sibiu are două nume, “Amsterdam Girl” și “Matter Of Consequence”, și mi-e foarte greu să mă decid care este povestea mai puternică, fiindcă sunt complementare. În primul rând, este vorba despre un tip de relaxare pe care l-am observat în Olanda. Casele ca niște vitrine, floricelele, canalele, totul ordonat și perfect funcțional, ca intr-o carte de povești. Și oamenii sunt amabili, dar nepăsători. Apoi, este acest pragmatism, care ține de religiile protestante, această responsabilizare timpurie, copiii învățați să își asume consecințele propiilor fapte, un mare respect pentru reguli, dar și niște reguli generoase. E un sistem care îți permite să înflorești atâta timp cât îl respecți și cât le permiți și celorlalți să fie ei înșiși în cadrul sistemului. Ca rezultat, aceeași nepăsare. Dar o nepăsare în limitele sistemului, fiindcă există datorie civică și toată lumea o respectă. Am întâlnit în Olanda această responsabilizare și această relaxare care m-au fascinat și această colecție vrea să spună o poveste despre o fată care face ce trebuie și totuși reușeste să fie fericită. 🙂
Nu este prima oară când participi la Săptamana Modei de la Sibiu. Ce te face să revii în fiecare an?
Particip de patru ediții la Feeric, este un festival pe care-l aștept cu bucurie în fiecare an, pentru că e pozitiv, cu o atmosferă foarte plăcută și o echipă minunată. Mă simt ca acasă. Sunt foarte bine organizați și au un mare respect pentru munca fiecăruia și înțelegerea deplină a faptului că un festival este ca o orchestră, toată lumea trebuie să cânte după aceeași partitură, perfect sincronizați. E aproape incredibilă performanța acestei echipe care muncește asiduu luni de zile pentru ca totul să fie ok, și care reușește să creeze un cadru relaxat pentru toți participanții.
“Am fost foarte fericită că recenziile internaționale nu au conținut expresia “tânăr designer”, ci că m-au descris ca pe un designer cu o colecție matură și validă.”
La începutul lunii martie, ai prezentat colecția de toamnă-iarnă 2015 în cadrul Paris Fashion Week. Care a fost feedback-ul pe care l-ai primit după show? (am citit reflectarea colecției în presa internaționala, dar mi-ar plăcea să te lauzi putin :-))
Colecția pe care am prezentat-o în martie la Paris Fashion Week a fost, după părerea mea, cea mai bună colecție a mea de până acum, așa că m-am aruncat în gura lupului cu inima împăcată. A fost primită foarte bine, am avut aproape 100 de jurnaliști prezenți, agenta mea, Stephanie Veuriot, și-a făcut foarte bine treaba și a răspuns cu promptitudine la toate cererile de fotografii din partea publicațiilor care nu au fost prezente și care au auzit că a fost bine, au apărut multe recenzii foarte favorabile. Am fost foarte fericită că aceste recenzii nu au conținut expresia “tânăr designer” sau “tânără speranță”, ci că m-au descris ca pe un designer care merita luat în seamă, cu o colecție matură și validă. Au fost foarte multe publicații care au preluat fragmente din dosarul de presă, dar au fost destule care și-au exprimat propria părere, dintre care cel mai mult m-a bucurat Schon Magazine, care a făcut și un splendid material de backstage.
Ce resurse (financiare, timp, energie) ai investit în prezentarea de la Paris?
Showul de la Paris a fost cel mai complicat lucru pe care l-am fâcut vreodatâ. Am avut o echipa imensâ, 27 de modele, 20 de oameni la pâr și make-up, director de casting, stilist, 10 oameni la îmbrăcat, fotograf de backstage, fotograf de defileu, videograf, atașată de presă, producător cu 4 asistenți, propriile mele asistente și vreo duzină de prieteni care au venit să ajute, plus prietenii de la Temple Invisible care au venit să cânte live în timpul prezentării și Alin Gălățescu care s-a oferit să ne ajute un pic și a ajuns să dirijeze showul, extrem de eficient de altfel. A fost o desfășurare de forțe impresionantă și nu mi-am dat seama de asta decât când am ajuns în backstage și am văzut cât puhoi de lume era acolo. Pentru câteva clipe mi-am zis că am greșit backstage-ul. A fost amuzant. Păreau să fie multe probleme, dar s-au rezolvat toate în mod miraculos în ultima clipă. A fost foarte bine. Pregătirile pentru show au durat trei luni, selecția echipei a fost dificilă, am învățat din mers multe lucruri, unele la timp, altele după ce am greșit, dar a fost primul meu sezon la Paris și nu-ți dă nimeni un manual despre cum trebuie organizată o prezentare la Paris. Sigur că există profesioniști care știu, dar interesul lor nu e să te învețe pe tine, ci să ai nevoie de ei. Așa că energia consumată a fost imensă. Iar bugetul a fost de trei ori mai mare decât estimasem inițial. Ar fi putut să coste mai puțin, dar tot măcar de două ori decât îmi făcusem eu socoteala. Sunt milioane de lucruri mici la care nu te gândești și pe care nu le calculezi. De exemplu, am trimis 1 000 de invitații, m-am gândit că mă va costa mult printul. M-a costat de două ori mai mult expedierea lor și încă o dată cât ele m-au costat plicurile, în total 2500 euro doar pentru invitații. Modelele din Paris costă 1 150 euro pentru 4 ore. Pentru mulți designeri, modelele costă de două ori mai mult decât tot restul showului. Dar dacă nu știi să întrebi, nu-ți explică nimeni lucrurile acestea.
Colecția de toamnă-iarnă prezentată de Bianca la Paris Fashion Week, în martie.
Designerul propune culori închise, tonuri de gri și negru.
“Cred că există o energie a creației, că hainele făcute de mâna mea sunt vii și că hainele făcute la fabrică sunt netrezite.”
Colectia de toamnă-iarnă 2015 propune culori închise, tonuri de gri, negru… Care este piesa de rezistență a sezonului care urmează?
Piesa de rezistență a colecției este o tunică fără cusături care se leagă și în față și în spate, cu niște mâneci spațiale. Este foarte confortabilă și poate fi stilizată în multe feluri, funcționează bine pe multe tipologii de corp și în orice ocazie.
Ce te-a inspirat pentru colecția de toamnă-iarnă 2015?
Cred că formele și liniile și tăieturile sunt inspirate de hainele mele din copilărie, de niște rochițe deștepte pe care mi le face croitoreasa bunicii, care datorită sistemului de înfășurare puteau fi purtate mai mulți ani la rând, combinate cu șorturile pe care și le trântea bunica peste hainele elegante de birou când venea acasă și primul lucru se apuca să gătească și abia apoi se ducea să se schimbe. Aceeași croitoreasă era responsabilă și cu șorturile. Erau speciale, aveau niște bretele încrucișate pe spate care aproape constituiau ele însele un spate, m-au inspirat întotdeauna. Și, în al treilea rând, m-au inspirat niște filme japoneze cu samurai, tot din copilărie, din care mintea mea a reținut niște construcții fluide și întotdeauna mi-am dorit astfel de haine. Practic, verile la bunici, libertatea de mișcare, filmele japoneze cu samurai și, bineînțeles, bunica mea, care a fost o femeie foarte specială, foarte elegantă și foarte curajoasă, asumată, disciplinată și nonconformistă.
Care este relația ta cu hainele pe care le creezi?
Am o relație dificilă și neunitară cu hainele pe care le fac. Le investesc cu niște povești și, conjunctural, pot fi sau nu de acord cu povestea fiecăreia. Pe unele le iubesc mult, dar de multe ori acelea rămân neînțelese, pe altele le tolerez, dar ele sunt reginele balului, pe unele le suspectez că sunt nebune și de fapt ele sunt cele mai adaptate, iar pe altele le urăsc și nu le spun nimănui :-), dar sunt povești care se cer spuse, nu știu de ce. Pentru mine făcutul hainelor este ca scrisul, ai de spus ceva, clocotește în tine, dar până n-o faci nu știi ce înseamnă.
Spuneai despre tine “Nu-mi plac etichetele, dar îmi plac detaliile”. Care sunt detaliile care fac diferența dintre o ținută cu poveste și una fără personalitate
Eu nu sunt cumpărător de haine. Pot să le admir sau să îmi doresc să le fi făcut eu, dar nu-mi vine să le cumpăr. Cred că există o energie a creației, că hainele făcute de mâna mea sunt vii și că hainele făcute la fabrică sunt netrezite, am problema asta de mulți ani, că nu-mi mai plac când ies din producție. Dar nu cred că te refereai la asta. Cred că producția în serie este un mediu care alterează mesajul, cum am învățat noi amândouă la domnul Coman la Jurnalism “The medium is the message”. Producția cere un tip de exactitate, cere adaptări pentru ca gradarea pe numere să fie posibilă, producția în serie omoară accidentul, surpriza, experimentul. Așa că nu prea-mi place. Dar din rațiuni de business și de continuitate, acesta este un compromis ce trebuie acceptat. Pe de altă parte, depinde care este scopul tău ca designer, depinde cât din tine investești în fiecare haină, și dacă ce îți propui este să dai mai departe o poveste, un gând, o filosofie, sau un produs al cărui scop este să îmbrace sau să dezbrace un corp. În ultima vreme, consumatorii de modă au așteptări mult mai mari de la hainele pe care le cumpără, nu atât la nivelul calității, cât la nivelul poveștii în care își doresc să intre cu ajutorul acelor haine. De mult timp nu mai cumpăram produse, ci povești, dar în ultima vreme aceste povești s-au diversificat, au ieșit din schemele narative clasice pe care le-am învâțat la semiotica, apar personaje noi, cu criterii și dinamici sociale noi, exista o deschidere către nou și o mai ușoară acceptare a nevoii de exprimare. Asta face ca poveștile mele să bată spre mainstream. 🙂
Colecția prezentată la Sibiu are două nume, “Amsterdam Girl” și “Matter Of Consequence”.
Designerul a propus o colecție alb-negru, minimalistă.
“Cred că oamenii nu ar trebui să poarte haine mincinoase.”
Locuiești la Paris. Cum arată viața unui designer roman la Paris?
Viața e normală la Paris pentru un designer. Parisul îmi dă ce mi-a dat și Milano timp de cinci ani, un sentiment al normalității. Există o educație în domeniul modei, o are toată lumea, există o deschidere și o curiozitate față de nou, există un firesc al interacțiunii și al dialogului. Mai precis, întâlnesc pe stradă oameni care se opresc să discute hainele în care sunt îmbracată. Nu să mă scuipe, nu să râdă de mine, nu să se uite chiorâș. Să facă un compliment sau să întrebe cum vine nu știu ce cusătură. Și când se întâmplă asta cred ca orice designer se simte acasă.
Dacă podiumul ar fi o scenă de teatru, cine ar fi personajele care au jucat un rol în piesele tale, de-a lungul timpului?
Cred că personajele mele au fost multă vreme variații de Anna Karenina, Elisabeta I a Angliei, regina Margot, Ioana d’Arc, apoi au apărut prințesa Leia din “Star Wars”, apoi Ripley din “Alien” și până la urmă saga s-a mutat în spațiu. În orice caz, personajele mele sunt o combinație de arhaic și futurist, ca să nu spun retro future, că e un termen atât de uzitat în ultima vreme că și-a pierdut înțelesul.
Ce greșeli de styling nu ar trebui să facă o femeie niciodată?
Nu cred că există greșeli de styling în sine, există greșeli de adaptare a stylingului la persoană, unele femei poartă haine și altele se lasă purtate de haine. Eu cred că trebuie să existe un echilibru, să dea și haina un pic să lase și persoana un pic, astfel încât haina să se integreze persoanei. Pe scurt, cred că oamenii nu ar trebui să poarte haine mincinoase.
Bianca Popp la finalul prezentării de modă de la Feeric Fashion Days.
Foto: Dragoș Dumitru
