Tocmai mâncam niște cireșe, când ea a apărut lângă mine.
Dă-mi și mie una, a spus.
De obicei nu împart cu nimeni cireșele. M-am uitat la ea, lung. Am dat din umeri, apoi i-am întins o cireașă. A luat-o, a mestecat-o cu grijă, apoi a scuipat sâmburele cât colo.
Mai dă-mi una, a spus.
Câtă obrăznicie, am gândit eu. Asta chiar sare calul.
I-am întins o pereche de cireșe. Cu un gest scurt și precis, a rupt cireșele și m-a lăsat cu mâna întinsă și cu codițele între degete. A dus cireșele la buze, le-a băgat în gură, le-a mestecat tacticos. Pentru o clipă, am apucat să-i văd dinții, prea albi. A scuipat sâmburii în palmă, apoi și-a întors privirea spre soarele care apunea, în timp ce mâna ei stângă a lăsat să cadă sâmburii în mâna mea dreaptă.
Am stat un timp.
M-am uitat la sâmburii din palma mea. Mai aveau câteva bucățele de pulpă pe ei. Mi-a fost nu știu cum să-i arunc. I-am băgat în gură. Aveau gust bun.
Am stat un timp, și nici unul dintre noi n-a mai zis nimic. Eu îmi băgam mâna în pungă, scoteam câte o cireașă și o savuram, în liniște. Scuipam sâmburii în mâna mea stângă, care deja devenise neîncăpătoare.
Mai dă-mi o cireașă, a spus ea, deodată.
Câtă nesimțire, am gândit eu. Asta întrece orice măsură.
M-am uitat spre ea. Ea și-a întors capul spre mine, m-a privit câteva secunde, fără expresie, apoi și-a arcuit sprâncenele ca și cum m-ar fi întrebat ce-aștept.
Câtă aroganță, am gândit eu. Incalificabil.
M-am uitat în pungă. Una, două, trei. Trei cireșe. Am stat un pic pe gânduri, apoi am băgat mâna în pungă și am apucat două cireșe mai cărnoase. Le-am privit, atent. Erau roșii, aproape sângerii. Mi le-am băgat în gură, am mușcat din ele, încet. Am simțit când seva lor mi-a inundat cerul gurii, am închis ochii, cred că am mormăit ceva ininteligibil, un fel de mmm, mmm, mmh. Am păstrat sâmburii în gură, i-am plimbat de colo-colo. Simțeam că ea se uită la mine și-mi savuram victoria, cu o satisfacție nedisimulată. Am scuipat sâmburii departe, cum văzusem eu odată că făcea un actor, într-un film. M-am uitat în pungă. A treia cireașă era cam vișinie, cred că era puțin prea coaptă. M-am gândit că trebuie să fie foaaaarte dulce. Am apucat-o de codiță, am scos-o cu două degete, am ridicat-o în dreptul gurii, am privit-o.
Am deschis gura.
Haț.
Fusese mai rapidă ca mine.
M-a lăsat cu codița în mână, nedumerit.
M-am uitat spre ea. Mesteca liniștită, fără să mă privească.
Am stat, un timp.
Într-un târziu, am lăsat codița să-mi cadă din mâna dreaptă.
Apoi am lăsat moale și palma stângă, și un milion de sâmburi au căzut pe jos, la picioarele mele. Iar punga goală, subțire ca foița de ceapă, a stat puțin în cumpănă, s-a ridicat în aer, a făcut câteva acrobații și a dispărut.
Am privit-o. Nu spunea nimic. Se uita drept în fața ei, spre locul unde dispăruse soarele. A întins mâna stângă și și-a așezat-o în palma mea dreaptă, deschisă.
Am stat așa, un timp, până s-a făcut întuneric.
S-a auzit țârâitul unui greiere, apoi a fost iar liniște.
Cred că înghițise sâmburele. Altfel nu-mi explic.
