Știu, sună ciudat, dar anul ăsta am fost prima oară la TIFF. Și ca să nu credeți că am trăit sub o piatră până acum, am povestit aici de ce-am așteptat atâta timp să-mi fac curaj… În plus, nu puteam să refuz invitația AVON, unul dintre partenerii festivalului, de a vă împărtăși experiența mea la TIFF și, mai ales, întâlnirea cu Sophia Loren.
Cel mai mai mare compliment pe care-l poți face unui festival este, probabil, să te reîntorci. Așa că mă aventurez să declar încă de pe acum că la anul merg din nou.
Iată câteva motive pentru care merită să mergi la TIFF:
1. Filmele. TIFF e primul și cel mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România. Lista de filme bune e atât de lungă încât mi-a părut rău că am stat doar 3 zile. Cea mai comentată peliculă a fost, probabil, “Câini”, a lui Bogdan Mirică, câștigătorul Trofeului Transilvania. “Un film foarte bun”, “prea multă violență”, “m-a ținut în tensiune până la final”, “nu vorbești juma de oră după ce se termină” sau “trebuie să-l vezi chiar dacă o să ți se pară agresiv ” sunt doar câteva dintre comentariile pe care le-am auzit despre film și subscriu la ultimul dintre ele. Personal mi-a plăcut foarte mult “Tinerețe” (“Youth”) al lui Paolo Sorrentino, o tragicomedie subtilă care te face să râzi atunci când nu plângi.
Pe lista filmelor de văzut aș adăuga și “Sieranevada”, de Cristi Puiu, “Două lozuri”, de Paul Negoescu, “6.9 pe scara Richter”, de Nae Caranfil, care au fost sold-out la TIFF într-un timp extrem de scurt. Cea de-a 15-a ediție a festivalului a marcat un nou record în istoria sa: cele 248 filme din 64 de țări au adus peste 79.000 de plătitori de bilete în sălile de cinema.
2. Atmosfera. Străzile vibrează pe perioada festivalului. Actori, regizori, producători, artiști, vedete, fashioniști, studenți la film, jurnaliști români și străini, iubitori de arte vizuale cuceresc Clujul cu entuziasmul unor exploratori. Atmosfera de sărbătoare se simte cel mai bine la pas, pe străzile boeme, dar și în barurile și restaurantele unde te poți întâlni oricând cu actori sau regizori consacrați.
3. Expoziții, workshop-uri, masterclass-uri. întâlniri inedite și restaurante cool. Când nu mergi la film, poți să participi la discuțiile cu invitații festivalului, regizorii sau actori. Cristi Puiu a discutat aproape două ore la TIFF Lounge despre cum au decurs filmările la “Sieranevada”, Loredana s-a întâlnit cu publicul la proiecția documentarului “Never Ending Story”, povestea unuia dintre primele mari concerte de la Sala Palatului – showul “Dragoste” susținut de artistă în 2012. Cei prezenți au putut admira și o expoziție cu cele mai spectaculoase costume ale Loredanei. Eu am răspuns prezent la invitația Elenei Basso Stănescu, profesor la Universitatea de Artă și Design, a cărei expoziție “Grădini de lumină” m-a fascinat prin mixul între broderii și brocarduri rafinate, printuri digitale, decupaje laser și simboluri (expoziția încă mai poate fi vizitată).
Când n-am fost la film sau la expoziție, am cunoscut oameni faini și am luat masa la restaurantul Baracca – unde mâncarea este divină!, sau la Casa Boemă, care m-a cucerit nu numai cu bunătățile din meniu, ci și cu terasa superbă.
BONUS
Petrecerile. Dacă ajungi la TIFF, nu poți să ratezi petrecerile! Ar fi păcat, mai ales că tot timpul se întâmplă ceva cool. N-o să te mire că o întânești pe Mădălina Ghenea la petrecerea HBO, pe Andreea și Cabral Ibacka la cocktailurile de la Casino sau pe Andi Moisescu și Pavel Bartoș la party-ul de după Gala de închidere a festivalului. Singurul lucru care m-a mirat pe mine la aceste petreceri este că am prins răsăritul pe ringul de dans. 🙂