O glumă
Indiferent cât de des îți uiți cheile, realizezi ce memorie performantă ai doar atunci când ai da orice să uiți ceva ce nu-ți convine.
O temă
Astăzi despre ținerea de minte și despre avantajele și neajunsurile unei memorii funcționale. Pentru început, v-ați gândit oare câte feluri de memorie vă mobilează mintea? Voluntară și involuntară, mecanică și logică, imagistic-intuitivă și verbal-simbolică, senzorială, de scurtă durată, de lungă durată, efectivă, cognitivă, episodică, semantică… Aș putea continua, dar nu vreau să las impresia că ar fi înghesuială la mansardă. Deși este adevărat că suntem foarte bine mobilați. Se zvonește chiar că orice am trăit, văzut, auzit, gândit, învățat, se află stocat în memorie. Și că, până la urmă, dacă nu îți amintești ceva nu e pentru că informația s-a pierdut ci pentru că nu e foarte clar unde ai depozitat-o.
Fără memorie nu am avea nici conștiință. Să știi ca ești tot tu și ieri și azi și mâine, are nevoie de continuitate. Memoria e cea ce se ocupă și cu ținerea de minte a evenimentelor de viață. E drept că fiind ale mele asta implică și o abordare personală adică faptul că ceea ce voi ține minte va avea legătură cu impactul emoțional (pozitiv sau negativ) și cu semnificația pe care o acord evenimentului. Și aici ajungem unde vreau să ajung. Adică la faptul că orice memorie personală care se respectă va fi subiectivă și subordonată individului în mansarda căruia funcționează.
Așa se face că pot să-mi amintesc de musca pusă în ciorbă acum 50 de ani dacă atunci cănd am vărsat peste bocanci și m-am făcut de râs era de față și iubirea mea secretă și neîmpărtășită. Tu n-ai să înțelegi de ce, o viață mai târziu, nu îți dau bună ziua. Pentru tine n-a fost decât o glumă (probabil proastă, dar o glumă). Nici prima și nici ultima (deși nu toate au implicat și muște). Probabil nici nu mai ții minte ce și cum. Și între timp, odată cu vârsta, s-au schimbat și glumele. De unde să știi tu că pentru mine n-a fost o glumă ci ratarea iubirii vieții mele. Că musca pusă-n ciorbă a fost doar începutul nefericii mele în dragoste. Că pentru mine a devenit evenimentul de referință ce demonstrează că nu voi avea parte de perechea pe care mi-o doresc. În consecința, când ne întălnim, eu am să te ignor pe față și am să te urăsc în gând. Ești responsabil până la urmă de începutul dezastrului, așa că suntem chit. Tu n-ai să înțelegi din asta decât că nu te mai țin minte (oricum te-ai îngrășat, ai cam chelit și ai albit). Dacă ai înțelege, ai vrea să îți ceri scuze și să-mi spui că fata de era iubirea vieții mele era, s-a dovedit, de altă orientare sexuală și deci nici musca și nici restul n-au stricat nimic. Era menit să fie tot la fel. Dar pentru că nici unul dintre noi nu are în obiceuri să insiste vom trece pe lângă adevăr și vom păstra în amintire povestea personală.
Si-acum și testul.
Și, după test, vine și întrebarea cu aromă filozofică. Dacă țin totul minte nu face oare asta mai greu să iert? O fi memoria echivalentul mărului divin? Doar c-am primit memorie și am pierdut iertare? Si, apropo, povestea cu musca vi se pare trasă de păr? Ei na, pe bune? Bine, m-ați prins… musca și ciorba mi le-am imaginat. Când vine vorba însă de diferența între scenariile aduse din memorie, ei bine asta aud în cabinet aproape în fiecare zi.
Concluziile ar trebui să fie ușor de tras… Dar, dacă vă încurcați pe undeva sau vreți să îmi împărtășiți din fisele picate, vă stau la dispoziție pe terapie@mirunastanculescu.ro.
Un film – Memento
M-am bucurat să pot găsi un film care să contrazică filozofia de la temă. Pentru că filmul demonstrează că omul nu iartă deși nu ține minte. În ciuda faptului că își pierde memoria de scurtă durată și nu mai ține minte azi ce făcea ieri, eroul principal găsește un sistem cu bilețele, fotografii polaroid și chiar tatuaje prin care reînvață în fiecare zi ce are nevoie pentru a-și atinge obiectivul. Unul înălțător și trist (semnificația e importantă) adică să găsească un ucigas.
Filmul e antrenant și inedit. În plus, arată ceva din cum funcționează memoria și cât de importantă e amprenta emoțională a amintirii. Și că avem un mare atu. Acela de a înțelege ce ni se întâmplă și de a cauta soluții de compensare a pierderii.
O carte –Memoria inteligentă
Un om obișnuit irosește cam patruzeci de zile pe an pentru a compensa lucrurile pe care le-a uitat. Mai mult decât avem concediu pe an…. Așa era și Joshua Foer până când a decis să nu mai fie așa. Asta s-a îmtâmplat după ce a asistat la…. Campionatul de memorare al Statelor Unite (deh, țara tuturor posibilităților). Și-a luat un antrenor și s-a apucat de treabă. Și partea distractivă și care te pune pe gânduri nu e asta… Ci faptul că metodele sunt vechi de mii de ani. Omul s-a antrenat folosind metode recomandate de Cicero și de învățați din Evul Mediu. Pentru că nu știu dacă v-ați gândit dar ne cam transformăm în… tablete cu memorie externă. Până la urmă, numerele de telefon le ține minte telefonul. Cartea pe care nu mi-o amintesc o ține minte Google. Cum să ajung acolo sau dincolo știe cu siguranța doamna cu voce caldă ce se ascunde-n GPS. Iar cum se scrie corect știe vecinul spelling.
Foer povestește despre știința memoriei dar și despre istoricul atitudinii față de conceptul de memorie. Explorează metode de memorare și declară că barierele psihologice sunt sigurele obstacole în calea performanței de excepție.
Vă recomandand cartea pentru că e scrisă cu mult umor și multă inteligență. Și pentru că este un îndemn la autodepășire. Și un semnal de alarmă. Până la urmă organul nefolosit se-atrofiază. Și dragilor, nu e valabil doar pentru flotări.
foto: Getty Images/Guliver
