Există în versul pe care îl cântă Nicu Alifantis o doză de necunoscut pentru publicul larg. Nu știu dacă Nichita Stănescu aflase sau nu, atunci când a scris versurile, legenda din familia Alifantis: ”Toți copii, când se nasc, fac ”Oaaa! Oaaa! Oaaa!”. Eu făceam ”la-la-la” povestește, cu seriozitate, artistul.
”Toți copii, când se nasc, fac ”Oaaa! Oaaa! Oaaa!”. Eu făceam ”la-la-la”
Povestioara, fie că e adevărată, fie că îi era spusă de părinți ca un alint, pentru ca apoi să fie repetată de atâtea ori încât a căpătat, în final, contururile acceptabile ale faptelor reale, anecdota asta e foarte amuzantă. Și dezvăluie multe despre umorul și ”mirarea că e” a lui Nicu Alifantis în lumea noastră, a celor care făceau ”Oaa, Oaa!” la naștere.
Primul instrument la care a încercat, pe când era copil, să învețe să cânte, a fost acordeonul (deși își dorea un set de tobe). ”Am avut un profesor care a încercat vreo două luni de zile să mă învețe un singur cântec: Trandafir de la Moldova. În clipa aia mi s-a luat de acordeon.”
Prietenia cu Nichita Stănescu
Un răsfățat al sorții. Așa se definește cântărețul când stă puțin să-și amintească cele mai importante ”prime dăți” din viața lui. Și imediat vine amintirea primului concert alături de Johny Răducanu, pe când el era un puști la început de carieră, iar Johnny Răducanu era deja o vedetă. ”Apoi a fost Nichita Stănescu, care mi-a scris o poezie.”
“Am fost un răsfățat al sorții.”
Nu știu dacă Nichita Stănescu știa povestioara despre cum s-a născut Nicu Alifantis. Cel mai probabil o fi aflat-o în vreo întâlnire de-a lor. Cert e că Alifantis i-a dedicat poetului un album întreg la maturitate. Și i se luminează în continuare chipul când vorbește despre el. Așa cum se întâmplă cu alte amintiri dragi. Pe unele dintre acestea le veți descoperi în interviul de mai jos.
”Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
Două culori, ce nu s-au văzut niciodată.”
Nichita Stănescu, ”Ce bine că ești”