Un zâmbet
Oricare dintre noi am auzit despre prezicerea viitorului. Să vedem câteva dintre cele mai celebre afirmații în acest sens:
- „Omul nu va ajunge niciodată pe Lună, indiferent de cât de mult va avansa știința.” (Dr. Lee De Forest – inventatorul televizorului)
- „ Nu există nicio probabilitate ca omul să poată vreodată folosi puterea atomului” Robert Millikan, Nobel Prize in Physics, 1923
- “Cred că există, la nivel mondial, o nevoie de piață de vreo 5 computere.” Thomas Watson, chairman of IBM, 1943
- „640K de memorie ar trebuie să ajungă oricui.” Bill Gates, 1981
- „Chestia asta, telefonul, are prea multe probleme pentru a putea fi luată în considerare ca mijloc de comunicare. E o invenție total nefolositoare. Extras dintr-un document intern al Western Union, 1876.
Dacă până și ăia care se pricep o dau în bară, ce rost mai are să ne chinuim noi, oamenii obișnuiți?
Trăiască prezentul, zic. Viitorul pare că se descurcă singur.
O temă
Astăzi despre citirea viitorului la domiciliu. O să vă rog să mergeți la bibliotecă și să luați o carte la întâmplare. Pe urmă să vă reîntoarceți la cana de cafea, să v-așezați comod. Să vă gandiți la o problemă ce vă preocupă. Apoi, să luați o gură de cafea, să numărați în gând până la 10. Acum deschideți vă rog cartea și citiți paragrafele din dreptul locului unde tineți degetele. Ce legătură poate fi între rezolvarea problemei care vă preocupă și ceea ce citiți?
Există două mecanisme în spatele legăturii pe care probabil ați găsit-o. Primul e ceea ce putem numi “căutarea de sens”. Avem o minte orientată către găsirea unui sens. Așa că dacă am două elemente și mi se cere să fac legătura dintre ele, ce credeți? Voi face asta, voi face legătura. Din două elemente separate voi face unul, voi găsi sensul legăturii dintre cele două.
Al doilea se numește “profeția auto-împlinită” și funcționează prin selecționarea din realitate a acelor elemente care îmi demonstreză axioma. Adică, dacă eu cred că viitorul spune că o să fie bine și la vară cald, voi fi atent la florile de primăvară care au apărut deja, la mărțisoare și la toate cele ce merg bine în viața mea.
Și am uitat, nu avea importanță nici gura de cafea, nici număratul pân’ la zece. Ritualul însă (adică o secvența prestabilită în care trebuie să se întâmple lucrurile) contează. Nu la ce-am crede (adică la influențarea viitorului) ci doar la concentrarea atenției.
Concluziile ar tebui să fie ușor de tras… Dar, dacă vă încurcați pe undeva sau vreți să îmi împărtășiți din fisele picate, vă stau la dispoziție pe terapie@mirunastanculescu.ro
Un film – Deschide ochii
De data asta, un film incomod de văzut. Nu pentru că nu ar fi foarte bun, ci pentru că percepem anxietatea ca fiind incomodă. Dar eu zic că merită… Să vedem cum ne construiește regizorul anxietatea. Mai întâi ne duce către frica de desfigurare. Cesar are un accident și se transformă dintr-un tip mai mult decât atractiv într-un „monstru”. Fața este cartea noastră de vizită, modul de integrare socială cel mai primar, primul lucru pe care îl vedem la o persoană.
Apoi urmează o altă frică, la fel de primară. Frica de a lua decizii greșite, sau de a face lucruri pe care nu le pot repara. Personajul va fi desfigurat ca urmare a unui accident produs deliberat de o femeie geloasă că aventura sa de o noapte era doar atât, o aventură de o noapte. Urmează intrarea în scenă a următoarei frici: teama de pierdere a controlului. Pentru că personajul intră intr-un scenariu în care pierde complet controlul, devine confuz și nu înțelege ce se întâmplă, de ce a ajuns acuzat de crimă, într-un penitenciar pentru deținuți cu boli psihice.
Mai departe filmul are o turnură magistrală pentru că explică totul într-un mod neașteptat. Cesar, pesonajul principal, contribuia semnificativ la realitatea subiectivă pe care o trăia, adică ar fi putut trăi un vis, dar alegea să trăiască un coșmar. Nu vreau să spun mai mult pentru că ce rost mai are să vezi un film dacă știi în detaliu ce se întâmplă. Am dezvăluit că a avut ca scop să explice cum ajungem anxioși pentru că, de regulă, o frică înțeleasă devine mai puțin intensă. Mie filmul mi-a vorbit despre frica de a nu fi acceptat pentru cine ești sau ai devenit, despre faptul că suntem cei care suntem, responsabili de realitatea noastră și despre curajul de a lupta pe care îl primim la naștere, odată cu prima răsuflare.
O carte – Gargui
Îmi aduc aminte cum am facut cunoștință cu Gargui într-o seară de vară, la casa de munte a unei foarte dragi prietene. Era cartea pe care și-o adusese ea pentru weekend. Eu eram în sesiune, așa că venisem să învăț în liniște. Am deschis-o prima dată vineri seara, la un pahar de vin. Nu mai știu ce a citit prietena mea, dar știu că nu cursurile pe care trebuia să le citesc eu. Nu am mai lăsat cartea din mână decât la ultima pagină. Ei i-am cumpărat una nouă.
În fine, hai să începem cu ce anume este un gargui. Am vrut să încep cu definiția pentru că tocmai asta face cartea remarcabilă, neprevăzutul. Începe de la destinul unui orfan ajuns actor de filme pentru adulți, trece prin accidentul de mașină al acestuia soldat cu arsuri cumplite și sfârșește cu o poveste de dragoste care implică o sculptoriță specializată în garguie. Povestea trece de la tragedie la satiră, de la real la fantastic, de la realism la nebunie. Pentru că actorul de filme pentru adulți devine invalid și lipsit de posibilitatea de a mai fi adult. Pentru că, odată ajuns acolo se îndrăgostește de o sculptoriță cu schizofrenie care crede într-o poveste fantastică jucată de personaje care se reîncarnează de generații pornind din Evul Mediul. Pentru că ajunge să o iubească și să o protejeze, în ciuda faptului că la prima vedere ea este cea care îl salvează.
Dincolo de personajele sale extrem de pitorești, cartea este ilustrarea vieții umane în sensul că începutul nu are legătură cu sfârșitul, cele mai frumoase povești de dragoste sunt nebunești, iar cel mai mare inamic este neprezăzutul. Nu mai rămâne decât să vă avertizez că e o carte de care nu te apuci dacă ai de făcut chestii urgente. Pentru că urgența va deveni relativă și va prima nevoia de a afla unde te duce următorul paragraf.
Foto: Getty Images/Guliver, www.gettyimages.com
